Electrocardiografia

    Este o metodă de investigaţie care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care le produce inima în cursul activităţii sale. Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în două puncte diferite ale inimii sau chiar la distanţă de inimă.

    Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplică electrozii - fie direct pe cord, fie pe suprafaţa corpului,la diferite distanţe de inimă. Electrozii sunt piese metalice rotunde, ovale sau dreptunghiulare, care se fixează pemembre sau torace prin benzi de cauciuc şi sunt legaţi de aparat prin conductori electrici. După locul de aplicarea electrozilor faţă de inimă se deosebesc derivaţii directe (endocavitar prin cateterism), semidirecte (esofagiene) şi indirecte, în care electrozii sunt aşezaţi pe membre sau pe regiunea pre-cordială.

   In mod obişnuit se folosesc următoarele derivaţii:

       - Derivaţiile standard sau bipolare se obţin conectând cei doi poli ai galvanometrului cu doi electrozi situaţi pe regiuni echidistante de inimă: antebraţul drept, stâng şi piciorul stâng. Cele trei derivaţii standard sunt:- D1 - antebraţul drept - antebraţul stâng- D2 - antebraţul drept - gamba stângă- D3 - antebraţul stâng - gamba stângăObişnuit, aparatele sunt prevăzute cu trei fire conducătoare, notate cu semne sau culori convenţionale (roşu pentru braţul drept, verde pentru piciorul stâng şi galben pentru braţul stâng).

       - Derivaţiile unipolare ale membrelor se obţin conectând polul pozitiv al galvanometrului cu un electrod aşezat pe rând pe fiecare din cele trei membre (electrod explorator), polul negativ fiind conectat cu un electrod aşezatcât mai departe de inimă şi numit electrod indiferent:- aVR- derivaţia unipolara a braţului drept- aVL- derivaţia unipolară a braţului stâng- aVF - derivaţia unipolară a piciorului stâng "a" simbolizează conducerea amplificată, V este un simbol care desemnează derivaţiile unipolare ale membrelor,iar literele R (right = dreapta), L (left — stânga) şi F (foot = picior) reprezintă prescurtările unor cuvinte de origine engleză care arată locul unde se aplică electrodul explorator .

      - Derivaţiile precordiale sunt derivaţii unipolare care înregistrează diferenţele de potenţial din regiunile miocardice situat sub electrodul explorator. Amplitudinea deflexiu-nilor este mai mare decât în derivaţiilemembrelor, deoarece electrodul explorator este aşezat mai aproape de inimă.Punctele de explorare sunt în număr de şase, iar derivaţiile primesc ca simbol litera V:V1 - extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal drept;V2 - extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal stâng;V3 - la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4;V4 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia medio-claviculară stângă;V5 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară anterioară;v6 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară mijlocie.Vj şi V2 explorează ventriculul drept, V3 şi V4 septul interventricular, iar V5 şi V6 ventriculul stâng. Electroziisunt fixaţi de torace cu o curea. Pentru efectuarea electrocardiogramei, sora medicală trebuie să pregătească bolnavul şi aparatul. Bolnavul se află în decubit dorsal, relaxat fizic şi psihic. Temperatura camerei să fie de cca20°. Tegumentele vor fi degresate cu alcool, iar electrozii puşi în contact cu membrele pe regiuni nepăroase, prin intermediul unor fâşii de pânză udate cu soluţie salină (clorură de bicarbonat de sodiu).Aparatul se pune în contact cu sursa de curent, se controlează funcţionarea, se fixează electrozii şi se procedează la înregistrare.După examen se retrag electrozii şi se curăţă. Pentru fiecare bolnav se notează numele, vârsta, profesia,

 

diagnosticul clinic, dacă a luat medicamente care pot influenţa ECG (digitală, chinidină).

    Interpretarea unei electrocardiograme este o problemă dificilă, care-l priveşte pe medic. Totuşi, unele noţiuni elementare trebuie să le posede şi asistenta. Electrocardiograma normală prezintă o serie de deflexiuni (unde),segmente şi intervale.

          = Deflexiunile se numesc unde : P, QRS şi T.

         = Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse întreunde: PQ şi ST, iar

         =intervalele sunt porţiuni de traseu care cuprind unde şi segmente P-Q şi Q-T.

*Unda P reprezintă procesul de activare atrială. Are o formă rotunjită şi obişnuit este pozitivă. Durează 0,08" -0,11" şi are o amplitudine de 1 - 2,5 mm.

*Intervalul P-Q sau P-R (după cum complexul ventricular începe cu Q sau R) corespunde activării atriale şi timpului de conducere atrio-ventricular. Durează 0,12" -0,21". E mai scurt în tahicardie şi mai lung în bradicardie.

*Complexul QRS reprezintă activarea ventriculară.  Prima deflexiune pozitivă se desemnează cu R(unda R), iar prima deflexiune negativă cu Q(unda Q). Când complexul Q.R.S. este alcătuit din maimulte deflexiuni, undele pozitive care urmează undei R se notează R\ R", iar undele negative care urmează undeR se notează cu S, S', S". Când complexul ventricular este alcătuit dintr-o singură undă negativă, aceasta se notează cu QS. Durata complexului este de 0,6 - 0,10" în derivaţiile membrelor şi de 0,6 - 0,11" în precordiale.Când se depăşesc aceste valori, există o tulburare de conducere.

*Segmentul ST şi unda T reprezintă procesul de repolarizare ventriculară. Segmentul ST este de obicei izoelectricşi rar denivelat deasupra sau dedesubtul liniei izoelectrice.Unda T corespunde retragerii undei de excitaţie din ventriculi. Este rotunjită şi de obicei pozitivă .Segmentul ST  şi unda T constituie faza terminală a ventriculogramei.

Sfârşitul undei T marchează sfârşitul sistolei ventriculare, iar intervalul T-P reprezintă diastola electrică.

    Eletrocardiograma este o metodă grafică precisă şi simplă care reflectă fidel activitatea miocardului, permiţându-ne  chiar localizarea leziunii. In practică este foarte utilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm, tulburărilor de conducere (blocuri de ramură), hipertrofiilor ventriculare, cardiopatiilor ischemice coronariene, intoxicaţiei cuunele droguri (Chinidina, Digitală).