PERICARDITĂ ACUTĂ

 PERICARDITĂ ACUTĂ

Definiţie: inflamaţie acută a pericardului, cu apariţia la început a unui exsudat fibri-nos (pericardită uscată) şi apoi serofibrinos (pericardită cu lichid). Apare rar izolată, fiind de obicei asociată unei leziuni endocardice sau miocardice. După natura lichidului ultima poate fi serofibrinoasă, hemoragică, purulentă şi chiloasă.

Etiopatogenie: reumatismul articular acut, tuberculoza şi pericardita acută benignă (probabil de nautră virotică sau alergică) sunt cele mai frecvente cauze. Mai rar se întâlnesc forma purulentă (cu pneumococ sau stafilococ), pericardita din uremie, din infarctul miocardic, din mixedem, neoplasme şi diateze hemoragice.

Simptome: =pericardita uscată are tablou clinic variabil, frecvent trecând neobservată, mascată deboala de bază. Primul semn caracteristic este durerea retrosternală, cu iradiere spre umărul şi zona supraclaviculară stângă, agravată de inspiraţia profundă şi pretând la confuzia cu infarctul miocardic. Al doilea semn caracteristic este frecătura pericardică, zgomot independent de sistolă şidistolă, superficial şi variabil de la o zi la alta. Dispare pe măsură ce apare lichidul. Pericardita uscată se poate vindeca sau poate evolua către o pericardită cu lichid;             =pericardita exsudativa (cu lichid) se caractrizează prin diminuarea sau dispariţia durerii precordiale, cu accentuarea dispneei,uneori foarte intensă, obligând bolnavul să ia anumite poziţii care o ameliorează: poziţia şezând şi aplecat înainte sau poziţia genu-pectorală. In funcţie de boala de fond şi de cantitatea de lichid,apar semne toxiinfecţioase, febră cu frisoane, transpiraţie, astenie, tahicardie şi semne de compresiune a organelor din jur (disfagie, tuse, cianoză).Exameul fizic aduce importante elemente diagnostice: la percuţie, mărire a matităţii cardiace de la o zi la alta, iar la auscultaţie, asurzirea zgomotelor inimii şi, uneori, persistenţa frecăturii. De la o cantitate de cel puţin 300 ml lichid, semnele fizice devin nete.

Examenul radiologic este un preţios mijloc de precizare a diagnosticului: volumul inimii creşte, inima ia o formă triunghiulară sau de carafă.

Puncţia pericardică confirmă existenţa lichidului şi permite stabilirea naturii sale (serofibros, hemoragie, purulent).Când lichidul pericardic devine brusc abundent, atriul drept şi marile vene sunt comprimate,presiunea diastolică ventriculară creşte, în timp ce volumul sistolic scade şi apare tamponada cardiacă, cu tablou de insuficienţă cardiacă hipodiastolică: durerea şi dispneea se accentuează,apar disfagie, greţuri, durere abdominală, anxietate mare, transpiraţii, polipnee şi stăriconfuzionale. Creşte staza retrogradă şi apar turgescenţa exagerată a venelor jugulare, pulsaţii exagerate ale venelor gâtului, cianoză periferică, tahicardie, hipotensiune, diminuarea zgomotelor inimii, mărirea rapidă a inimii (clinic şi radiologie), hepatomegalie şi creşterea presiunii venoase.Tamponada cardiacă impune, de urgenţă, puncţia evacuatoare a pericardului.

Forme clinice:Pericardita reumatismală apare în cursul unui reumatism articular acut, mai ales la tineri, şi este asociată de obicei cu o miocardită şi o endocardită. Lichidul lipseşte sau este redus.Pericardita tuberculoasă este secundară de obicei unei tuberculoze pulmonare. Lichidul este abundent, serofibrinos şi uneori hemoragic.  Uneori, se însoţeşte de o pleurezie sau de o peritonită, realizând tabloul clinic numit poliserozită. Pericardita acută benignă se caracterizează prin debut brutal, dureros, de obicei la un tânăr.Regresează spontan.

Evoluţia şi prognosticul depind de forma clinică şi afecţiunea de fond. Prognosticul este sever în tamponada cardiacă, formele cu lichid abundent, cu pancardită sau cu insuficienţă cardiacă.

Tratamentul este în primul rând etiologic:- în pericardita tuberculoasă: tuberculostatice;- în pericardita reumatismală: tratamenul R.A.A.;- în pericardita acută benignă, vindecarea spontană; corticoterapia şi salicilatul de sodiu dau rezultate bune;- în pericardita purulentă: antibiotice în doze mari, după natura germenului; în acest sens se indică tratamentul parenteral sau local (intrapericardic) cu Penicilină (pentru pneumococ sau streptococ),cu Meticilină (1 g) sau Oxacilină (0,5 g), când germenul este stafilococul, sau cu Gentamycin (5-l5mg), în cazul bacililor gramnegativi; hidrocortizonul, intracardiac, împiedică organizarea fibroasăa exsudatelor; la nevoie drenaj chirurgical.In caz de lichid abundent, se procedează la puncţie evacuatoare. Tratament simptomatic:sedarea durerii cu analgetice sau pungă cu gheaţă precordial. Repausul şi dieta completează tratamentul.