Insufiecienta renala cronica

In contrast cu capacitatea rinichiului de a-şi recâştiga funcţia în urma leziunilor renale acute, leziunea renală susţinută este deseori ireversibilă, conducând la distrucţia progresivă a masei nefronilor. Reducerea masei renale cauzează hipertrofia structurală si funcţională a nefronilor rămaşi.

Această hipertrofie „compensatoare" este adaptată hiperfiltrării mediate de creşterea presiunii si debitului în capilarele glomerulare.

In cele din urmă, aceste adaptări se dovedesc a fi defectuoase, predispunând la scleroza populaţiei glomerulare reziduale.

Glomerulonefritele, în câteva din formele lor, au fost cea mai frecventă cauză iniţiatoare a insuficienţei renale cronice IRC în trecut. Posibil din cauza unui tratament mai agresiv al glomerulonefritelor, HTA si DZ sunt acum cauzele care conduc la IRC.

Indiferent de cauză, impactul final al reducerii severe a masei nefronilor constă într-o alterare a funcţiei fiecărui organ şi sistem din corp.

Uremie este termenul general utilizat pentru sindromul clinic care rezultă din pierderea marcată a funcţiei renale.

Deşi cauzele sindromului rămân necunoscute, termenul uremie a fost adoptat original datorită prezumţiei că anomaliile rezultă din retenţia ureei şi a altor produşi finali ai metabolismului normal excretaţi prin urină, în sânge.

Dar termenul uremie reprezintă mai mult decât insuficienţa renală excretorie izolată.

Un grup de funcţii metabolice şi endocrine normal deservite de rinichi sunt de asemenea deteriorate şi evoluţia inexorabilă spre insuficienţa renală este deseori acompaniată de anemie, malnutriţie, degradarea metabolismului carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor si de utilizarea deficitară a energiei.

Prin urmare, uremia se referă în general la constelaţia de semne şi simptome asociate cu IRC, neţinând seama de cauză.

Prezentarea şi severitatea semnelor si simptomelor uremiei variază de la pacient la pacient depinzând, cel puţin în parte, de importanţa reducerii masei renale funcţionale şi rapiditatea cu care masa renală este pierdută.

In stadiile relativ primare ale IRC (de exemplu, când rata filtrării glomerulare totale este redusă la niveluri între 35-50% din normal), funcţia renală globală este suficientă pentru a menţine pacientul fără simptome.

Deşi rezerva renală este diminuată, în acest stadiu, biosinteza, excreţia şi alte funcţii reglatorii ale rinichiului sunt în general bine menţinute.